Începem sezonul 4 cu o discuție extinsă despre un instrument de dezvoltare personală care ne poate ajuta să ne înțelegem mai bine pe noi și pe ceilalți – Life Styles Inventory (LSI).
Felul în care ne sunt așezate valorile și credințele are un impact foarte mare în modul în care interacționăm cu ceilalți, atât în viața personală, cât și în cea profesională. De aceea, e foarte util să ne înțelegem mai bine pe noi și pe cei din jur.
LSI măsoară stiluri de gândire. Dacă ne uităm la felul în care reacționează oamenii la stimuli, în general, observăm că oameni diferiți reacționează diferit la același stimul – diferă felul în care îl decodează, ce înseamnă stimulul respectiv pentru fiecare dintre ei.
De exemplu, dacă sunt într-un loc aglomerat și aud un zgomot puternic, unii oameni se sperie, unii sunt curioși, unii sunt indiferenți. Pentru unii, zgomotul este decodat ca un semnal de pericol, pentru alții doar ca o surpriză, iar pentru alții e parte din mediu când e lume multă în jur. Felul în care decodăm stimulul ne determină reacția.
În al doilea rând, LSI măsoară ceva de natura credințelor personale. Fiecare dintre noi ne-am creat un fel de a ne raporta la lume. Decodăm stimulii din jurul nostru cu ajutorul unui model complex, bazat pe un fel anume de a ne raporta la lume, care e de natura credințelor.
E ceva ce am dobândit prin experiență, prin educație, de multe ori, prin situații din viață care ne-au marcat pozitiv sau negativ și care ne-au determinat să ne extragem niște concluzii despre cum funcționează lumea și relațiile și apoi să ne raportăm la lume cu aceste concluzii până când ele sunt internalizate și devin foarte naturale, devin obiceiuri de fiecare zi.
E important de zis însă, că fiind de natura credințelor, se pot schimba la fel cum le-am și acumulat. Nu e foarte ușor să ne schimbăm credințele, dar nu-i nici îngrozitor de greu, cum ar fi să ne schimbăm abilitățile sau temperamentul, care sunt foarte adânci și, de multe ori, înnăscute.
Se spune că oamenii nu se schimbă, dar nu e adevărat. Sunt anumite lucruri care nu se schimbă, dar altele care se pot schimba. Altfel n-am avea conversația aceasta dacă nu s-ar putea schimba, fiindcă n-ar avea sens. Dar cum nu putem schimba ceea ce nu înțelegem, LSI ne ajută să înțelegem felul în care decodăm lumea și cum reacționăm la ea.
Sunt foarte mulți oameni și foarte multe cazuri în care nu ne simțim foarte bine în pielea noastră. Dar pentru că nu ne înțelegem foarte bine și pentru că ne-am obișnuit, ne este mai degrabă confortabil să continuăm așa, chiar dacă, de fapt, pe dinăuntru, ne simțim tensionați sau – cumva – inadecvați.
Sistemul de credințe ne determină relațiile cu lumea. Iar unele duc la relații neproductive – nu sunt cea mai bună cale de a relaționa cu ceilalți și nu dau rezultatele cele mai bune. De exemplu, în cazul liderilor, unele credințe sunt ineficace, pur și simplu, nu ajută deloc la condusul oamenilor. Ca atare, foarte mult din ceea ce au de făcut liderii are legătură cu a-și modifica propriul sistem de credințe.
Nu se pot face schimbări organizaționale fără schimbări personale ale liderilor (am mai vorbit despre asta într-un episod anterior), pentru că organizația e creată cu o mentalitate care vine din acest sistem de credințe. Dacă vrem să schimbăm organizația, trebuie să schimbăm mentalitatea cu care e făcută.
Personalitatea, abilitățile sunt lucruri pe care nu le putem schimba. Tot ce putem face mai bine este să ne găsim un loc în care felul nostru de a fi e cel mai bine servit, în care să ne folosim calitățile, dimensiunile personalității în modul cel mai eficace. Credințele se pot schimba însă.
Dar e important să înțelegem: dacă vrem să stăm în spațiul nostru de credințe, atunci trebuie să căutăm un loc unde funcționează; sau dacă suntem dispuși să ni le punem la îndoială pe unele și să încercăm să înțelegem lumea diferit.
LSI măsoară 12 stiluri de gândire, organizate într-o diagramă circulară, ca orele unui ceas. Pe axa verticală, în jumătatea de sus, de la 9:00 la 3:00, cu cât ceva e mai sus, cu atât arată o orientare către nevoi de satisfacție – nevoi de creștere, de dezvoltare, de reușită, de calitate în relația cu ceilalți, în activitate: să facem lucruri care ne plac, care ne împlinesc.
Pe jumătatea de jos a ceasului, cu cât ne uităm mai jos, cu atât avem stiluri care sunt mai degrabă orientate către securitatea fizică – să ne păstrăm status quo-ul, dar și statutul, imaginea în ochii celorlalți. Contează mult cum ne raportăm la restul lumii și cum suntem percepuți din afară. Avem nevoie de ancore de stabilitate în afara noastră.
Este vorba despre relația dintre securitate și devenire, despre care am vorbit destul de pe larg în episodul despre Piramida lui Maslow. La ora 12:00 în diagramă este chiar nevoia de autoîmplinire, care e bazată pe faptul că avem încredere în noi și în potențialul și destinul nostru, iar asta ne ajută să ne dominăm fricile pe care toții le avem.
Lupta dintre securitate și creștere e o luptă permanentă. Toți avem și una și alta, depinde care ne domină mai tare. Pe axa orizontală, jumătatea din stânga vorbește despre nevoi orientate către sarcină, din zona de a face lucruri. În partea dreaptă sunt nevoi orientate către relație, despre a fi cu alții sau a face lucruri împreună cu alții sau pentru alții.
Combinația aceasta dă trei grupe mari de stiluri, care sunt cele pe care le vedem și în interacțiunea zilnică cu oamenii, felul în care ne raportăm la lume și la relații.
E o categorie orientată predominant către satisfacție, care are componentă și de sarcini, și de relație. Stilurile constructive sunt centrate puternic în devenire și satisfacție. Sunt în jurul nevoii de autoîmplinire, care are și accente de tip sarcini – să facem lucruri cu sens în viață –, dar și accente de tip relație – să avem relații de bună calitate, să facem parte dintr-un grup de oameni care ne seamănă și cu care ne simțim bine ș.a.m.d.
Sunt poziționate între ora 03:00 și 06:00. Vorbesc despre porniri mai degrabă orientate către securitate, pe care le rezolvăm prin relație, prin a face lucruri pentru ceilalți – facem lucruri ca să fim acceptați și integrați de ceilalți. Se pornește de la ideea că dacă suntem parte dintr-un grup, asta ne protejează. Facem lucrurile cum se fac, nu tulburăm apele, și atunci suntem acolo și suntem siguri în status quo.
Poziționate în partea cealaltă, de la ora 7:00 la ora 10:00, aceste stiluri sunt despre a ne păstra status quo-ul, dar mai ales statutul în ochii celorlalți, prin a aborda sarcinile în forță, adică prin a face lucruri pentru a ne demonstra valoarea și calitățile în fața celorlalți. De obicei, acest cluster pare că e ceva activ, care mișcă lucrurile. Într-o bună măsură așa este, însă are o componentă defensivă foarte puternică.
Sunt atât de multe stiluri defensive și atât de puține stiluri constructive fiindcă paleta noastră de strategii de apărare a eului e foarte vastă. În psihologie sunt identificate 24 de mecanisme defensive. Nevoia de apărare e foarte puternică și are un spectru foarte larg de acțiune.
Măsurarea impactului pe care felurile noastre de a fi îl au asupra stării noastre de bine și asupra performanței se face recurent, folosind un model de eficacitate personală, care e destul de acceptat în lume și care cuprinde 13 parametri de eficacitate, începând de la dimensiunea strict personală – well-being, fericire, echilibru – și mergând până la dimensiunea instituțională, de tip carieră și salariu.
La mijloc sunt cele de genul interpersonal – calitatea relațiilor, capacitatea de a funcționa în grupuri, de a rezolva probleme împreună cu alții – aspecte care descriu capacitatea noastră de a funcționa productiv în relații cu alții. Acesta e un model generic. Pentru fiecare dintre noi poate să conteze mai mult una sau alta dintre dimensiuni sau să nu contează niciuna.
Dimensiunile au grade – pentru persoane diferite sunt mai puternice sau mai puțin puternice. Când vorbim despre intensitatea lor, dacă e o extensie puternică reprezentată, vorbim despre intensitate în relație cu cum arată ele pe lume în general. În spate există o analiză a întregii populații care a fost măsurată vreodată cu instrumentul acesta și care e de ordinul multor milioane de oameni.
Suntem comparați cu această bază de normare, astfel încât să se poate spune că dacă ceva e foarte mult, înseamnă că e mult în raport cu cum e în general la alți oameni. Nu avem măsurători absolute despre nimic. Atunci când vorbim despre ceva, comparăm cu media întregii populații.
Normele nu sunt deloc similare. Există o presiune socială către a ne comporta deschis și constructiv cu ceilalți oameni. Ca atare, în zona constructivă vom observa că oamenii tind în mod natural către ea. În timp ce în zonele pasive, mai ales cele care sunt orientate puternic către securitate, avem o presiune socială să nu fim pasivi.
Dacă ești un pic pasiv, ieși în evidență în zona aceea, în timp ce în zona constructivă trebuie să fii mult constructiv ca să ieși în evidență și cineva să zică despre tine că ești o persoană constructivă. Unde sunt comportamente mai puțin dezirabile, faptul că noi le manifestăm poate cu o dată mai mult decât media, le face să iasă în evidență.
În episoadele următoare, vom prezenta fiecare stil – ce înseamnă, ce consecințe și ce impact are în felul în care înțelegem lumea și relațiile. O să le analizăm pe fiecare în izolare, reprezentându-le ca și cum ar fi în cantitate mare, ca să le putem înțelege, dar asta nu înseamnă că cineva manifestă toate caracteristicile la un nivel maxim.
Suntem întotdeauna o combinație de măsuri în care fiecare dintre stiluri e prezent în noi, le avem pe toate într-o măsură. Unele sunt mai accentuate decât celălalte. Ne-am așezat sistemul de credințe într-un fel, pe baza experiențelor avute, dar e nuanțat. Faptul că e nuanțat va face ca unele dintre aceste comportamente să nu ne reprezinte absolut. Dar, de obicei, resimțim pornirile.
Este cel de la ora 3:00, primul din stilurile pasiv-defensive. Arată o preocupare foarte mare către relația cu ceilalți și e undeva la mijloc în tensiunea între creștere și securitate. Principala preocupare pe care o avem – dacă avem o extensie mare aici – este de a fi acceptați de către ceilalți.
Toți avem nevoia de a fi acceptați de către ceilalți, suntem ființe sociale. Dar dacă suntem foarte sus în stilul aprobator, nevoia aceasta ne domină relația cu ceilalți. Vom face lucruri pentru a fi acceptați. Va fi o prioritate în viața noastră ca ceilalți să ne accepte. Asta va însemna că ne vom schimba propriile priorități. Nevoia de acceptare va fi cea care ne va determina relațiile.
Devenim foarte permeabili la valori care nu ne aparțin, nu în sensul că le adoptăm, ci că le tolerăm. Tolerăm orice fel de valori. Nu mai putem vedea nimic negativ la ceilalți și încercăm tot timpul să explicăm lucrurile negative într-un fel care ne permite să fim în continuare acceptați. Căutăm acceptarea cam oricui. În situații tensionate simțim nevoia puternică să cedăm pentru că încercăm să facem loc oricărei cerințe vine din partea cealaltă.
Întrebările care ar putea să ne tragă un semnal de alarmă sunt: „În ce măsură sunt dispus să tolerez aproape orice de la ceilalți? În ce măsură sunt dispus să-mi schimb prioritățile pentru a integra părerile sau prioritățile altora?”
A nu se înțelege că nu trebuie să ne schimbăm prioritățile niciodată, să nu cădem în extrema cealaltă. Ci trebuie să înțelegem că dimensiunea constructivă e despre a face lucruri împreună cu alții, în timp ce dimensiunea pasivă este despre a face lucruri pentru alții, ca să fim văzuți ca oameni buni de către ceilalți.
Stilul aprobator fiind foarte tare orientat către relații și acceptare, aspecte de tipul obiectiv sau sarcină sunt cu ușurință sacrificate în favoarea dezideratului de a fi plăcut și acceptat de alții. Ca efect, va compromite major dimensiunea de sarcină. N-o să ne mai propunem și n-o să mai urmărim lucruri care țin de a realiza ceva dacă intră în conflict cu relațiile cu alții.
De exemplu, dacă trebuie să negociem ceva într-o situație cu cineva, n-o vom putea face pentru că tentația este să cedăm ca să facem loc punctelor de vedere ale celuilalt, fiind dispuși să renunțăm la ale noastre pentru asta. Efectul acestei dimensiuni asupra stării noastre emoționale depinde foarte tare de contextul social în care ne aflăm.
Dacă avem o presiune către a realiza ceva, presiunea aceasta creează o tensiune interioară. Dacă suntem mai degrabă toleranți cu zona de sarcină pe care suntem dispuși să o sacrificăm în favoarea relației, tindem să avem relații mai bune cu ceilalți. Corelează pozitiv cu calitatea relațiilor. Dar asta nu se aplică în cazul liderilor cu stil aprobator.
Prioritizând dorința de a fi plăcut și acceptat de toată lumea, un astfel de lider va genera conflict. Fiindcă nu poate face alegerea între bine și rău, nu poate vedea lucruri pe care ceilalți le fac, care ar trebui corectate. Or binele nu poate exista în absența răului. Dacă liderul numește totul bine, nu mai există bine.
Abdică astfel, practic, de la rolul său fundamental (despre care am vorbit în primele episoade din sezonul 1), și anume de a fi apărător al binelui comun. E de dorit să vedem ce e bine în oameni și să susținem binele în jurul nostru. Dar nu prin a escamota răul. Una e să înțelegem binele, și alta e să numim răul bine.
Consecința e că oamenii buni vor pleca pentru că ei sunt cei mai afectați. Dacă sunt buni, dar nu se vede asta – adică orice se întâmplă e bine, chiar dacă nu e – atunci își pierd motivația de a funcționa în mediul respectiv. O a doua consecință e că se generează conflict în jur, fiindcă lăsând „costumul gol” pe scaun, cineva trebuie să-l umple.
În unele situații, se întâmplă ca oameni din echipă să înceapă să se lupte între ei pentru poziția de leadership. În altele, unde nu există interes pentru jobul de leadership, neexistând un lider, nu mai există normare între membrii, echipa se scindează, apar „bisericuțe”.
E foarte interesant ce se întâmplă într-un grup când nu mai există noțiunea de bine și de rău, împărtășită comun. E foarte important ca binele comun să fie păzit și delimitat de ceea ce nu e bine.
Oamenii care au un stil aprobator foarte marcant, foarte puternic trebuie să-și găsească un loc care să li se potrivească. Ceva în care cel mai important criteriu de succes e relația – de exemplu, educator la grădiniță sau un job în zona de asistență socială, în zona medicală. Sunt de evitat funcțiile de conducere.
E de menționat însă, că în afară de calitatea relațiilor cu care corelează pozitiv, persoanele cu stil aprobator corelează negativ cu toate celelalte dimensiuni. Atât cu cele de tip profesional, cât și cu cele de tip interpersonal. E greu de funcționat așa. E mai util să încercăm să vedem de unde vine acest stil și cum facem să scăpăm de el.
De obicei vine din relația cu părinți și din situații în viață în care ne-am simțit nevăzuți, astfel că a devenit o prioritate pentru noi să ne vadă lumea și să ne accepte – să ne integrăm. E un stil format în copilăria timpurie fără să ne dăm seama, care devine o prioritate. Pe măsură ce ajungem adulți, nu mai știm de ce o facem.
Un prim pas spre schimbare e să învățăm să dăm feedback negativ. Formați-vă un mod de a da feedback negativ cu empatie și cu căldură și dați feedback negativ celorlalți când vedeți ceva negativ. Veți fi surprinși să constatați că asta nu vă va face mai puțin plăcuți, ba s-ar putea chiar dimpotrivă. În general, fiecare dintre noi ne dorim o conversație sinceră și deschisă, una în care să știm cum stăm.
Data viitoare vom vorbi despre stilul convențional.
Extra resurse
Pentru aceia dintre dumneavoastră care doresc să-și facă evaluarea LSI, compania americană care publică instrumentul, Human Synergistics, are birou și în România (în care este partener și Adrian Stanciu). Mai multe detalii aici: Life Styles Inventory (LSI)
ascultă pe
ascultă pe