În episoadele anterioare am vorbit despre valori și morală, discuții în care am prezentat inclusiv studii de caz și câteva exemple din viața reală despre cum poate „derapa” morala în contexte de organizație. Astăzi vorbim despre valorile universale ale societății și despre Jonathan Haidt, psiholog și profesor la NYU, care a studiat această temă.

Haidt a fost interesat de tendința societății de a se polariza și cea a indivizilor de a-și defini identitatea în jurul unor valori specifice. Conform cercetării lui Haidt, aceste valori universale se împart în 6 categorii, pe care le discutăm mai pe larg în cele ce urmează.

Cele șase valori universale ale societăților

În cartea lui, intitulată „The Righteous Mind” – „Mintea moralistă“, Jonathan Haidt vorbește despre cum și de ce societatea se polarizează cu ușurință în jurul unor anumite valori. Cercetarea lui arată că, la nivel societal, există șase valori universale comune, pe care oamenii le împărtășesc pe larg, indiferent de societatea de care aparțin. E o ipoteză foarte interesantă, întrucât noi, în mod paradoxal, tindem să ne concentrăm (de multe ori chiar în sens conflictual) pe ceea ce ne deosebește valoric de ceilalți, nu pe ceea ce ne aseamănă. Însă e foarte greu să vorbești despre diferențe dacă nu știi ce te aseamănă: dacă vrei să ai o înțelegere a altor culturi și a altor oameni, trebuie să înțelegi întâi și întâi ce te unește și ce te face similar cu ei.

Haidt a identificat șase clase de valori, pe care le-a găsit în toate culturile. Ele sunt: grija față de ceilalți, echitatea, libertatea, loialitatea, autoritatea și, poate cea mai stranie dintre ele, sanctitatea. Dacă ne uităm într-un sens mai larg, probabil că toate sunt, de fapt, construite pentru a permite organizarea și funcționarea societății.

1. Grija față de ceilalți se referă, în expresiile ei minimale, la a nu face rău, iar în expresiile maximale la a ajuta și a face bine celorlalți.
2. Despre echitate am mai vorbit în episoadele anterioare: e importantă pentru funcționarea grupurilor. 
3. Apoi există libertatea, ideea asta că oamenii aspiră la libertate și că ființa umană are nevoie de expresie autonomă a individualității (fiind una din sursele motivației, de altfel).
4. Loialitatea, care se referă la loialitatea față de grup, dar și la loialitatea față de surse de putere: „a fi cu cei care ți se aseamănă”.
5. Autoritatea, în sensul de respect față de autoritate, manifestată prin diverse forme (poate să fie autoritate manifestată prin vârstă, sau de persoane mai puternice, mai înțelepte decât tine).
6. Sanctitatea, puritatea în general, reflectă ideea prezentă în foarte multe religii cum că specia umană e aleasă; că unicitatea și excepționalismul oamenilor în peisajul vieții pe pământ are ceva care e de natură sacră. Pentru cei care sunt religioși, sacră înseamnă divină, dar există un fel de sacralitate în felul oamenilor de a fi și pentru cei care nu sunt religioși, o sacralitate care trebuie apărată.

Haidt și-a făcut cercetarea bazându-se tot felul de studii de caz, creând mici experimente mentale și cerând foarte multor oameni să răspundă la ele și să spună cum se raportează la ele. Sanctitatea, în particular, a dat cele mai interesante răspunsuri pentru că nu e nici așa de ușor de înțeles de către noi și nu e așa de ușor de argumentat.

Spre exemplu, cercetările lui Haidt au răspuns de ce avem această pornire de a da sexului conotații morale: toată lumea știe că nu e moral să ai anumite tipuri de relații intime, dar de ce? E parte din definiția noastră de umanitate că nu facem așa ceva – nu se știe de ce, dar se știe că „nu se face” așa ceva. În conversațiile bazate pe tema unui subiect „care nu se face”, există câteva argumente comune pe care toți oamenii le aduc, în funcție de felul în care îți ierarhizează cele șase valori specificate mai sus. De obicei, argumentele care validează situații de genul „asta nu se face, pur și simplu” sunt raționalizări post-hoc ale unui sentiment foarte profund, sentiment care e ancorat în ideea de sanctitate și puritate, care nu e ușor de scos la suprafață și nu e ușor de argumentat. Genul acesta de conversații scoate la suprafață faptul că avem viziuni diferite despre lume, dar nu pentru că avem valori diferite, ci pentru că le dăm priorități diferite în viața noastră: pentru noi, unele valori sunt mai importante decât altele și tindem să ne explicăm lucrurile în viață prin acest spectru de priorități.

Fiecare avem câte ceva din toate valorile astea, dar nu în aceeași proporție și nu în aceeași ordine de priorități. Și asta ne face să vedem lumea diferit. Ele sunt și terenul comun care ne face pe toți oameni, dar, de fapt, sunt și ceea ce ne separă. Ce e paradoxal este că ele ar trebui să ne unească, pentru că toți le avem, dar în realitate ne și despart în aceeași măsură în care ne unesc, pentru că fiind așa de puternice și de atașate de identitatea noastră, dacă găsim la alți oameni ierarhii diferite, devine foarte ușor să-i punem într-o cutie și să ne îndepărtăm de ei.

Polarizarea valorilor: ideologii și opinii contradictorii

Cea mai clară și netă polarizare pe care o vedem este polarizarea între gândirea liberală, centrată în jurul libertății de alegere și gândirea conservatoare care e centrată în jurul tradiției, autorității și a sanctității. Majoritatea conservatorilor sunt mai religioși decât liberalii, pentru că țin mai sus în ierarhia lor de valori sanctitatea. Ei țin mai sus și autoritatea și loialitatea decât o țin liberalii, în timp ce liberalii țin foarte sus în ordinea de priorități grija, echitatea și libertatea.

O să vorbim într-un episod viitor, în calupul în care vorbim de comportamentul grupurilor, despre tribalism: când vorbim despre polarizarea opiniilor, din păcate, odată ce taberele și-au ales identitatea, ceva ce tabăra opusă susține, tu obligatoriu trebuie să critici; ești obligat să te opui. Odată ce o temă a ajuns într-una din tabere, ea trebuie să fie atacată de cealaltă tabără și apoi, în tabăra care o propune, ea devine din ce în ce mai tare, adică devine parte din identitate.

Ierarhii de valori și identitate

Aceste valori fundamentale și universale sunt foarte legate de identitatea noastră. Nu în sensul că ne-am identifica ca fiind persoane de un fel sau altul, doar că dacă ne uităm la pozițiile pe care le luăm față de tot felul de subiecte publice, la oamenii cu care ne înconjurăm, sau la felul cum ne raportăm la cei care au alte priorități decât noi, o să constatăm că ne atașăm foarte puternic: avem un spectru de poziționare care devine parte din cine suntem și ne e foarte greu să ne îndepărtăm de el. Acest lucru ne determină, de pildă, să alocăm niște etichete foarte superficiale și brutale celorlalți, să îi judecăm rapid, categoric și aspru.

Și pentru că ierarhiile de valori operează la nivel de grup, ele tind să se și auto-cântărească și auto-întrețină: pe măsură ce ne identificăm cu un grup (fie el liberal, conservator, vegan ș.a.m.d.), tindem să devenim din ce în ce mai uniți în interiorul grupului, dar și mai închistați în propriile noastre convingeri și în ierarhia noastră a valorilor, adică mai adverși față de ceilalți.

Dacă luăm exemplul veganismului, putem afirma că dacă încadrezi preferința pentru o alimentație vegană în sănătate, ea devine o alegere personală, dar dacă o încadrezi în respectul față de animale, ea devine o alegere morală. Ne referim la această tentație de a asimila felul în care ne raportăm la valori ca fiind singurul fel valid, ceea ce implicit ne determină să gândim că cei care nu sunt ca noi, sau care nu văd lumea ca noi, greșesc, au ceva defect, iar noi trebuie să le semnalăm. Astfel, aceste lumi devin din ce în ce mai polarizate și mai convinse de propria lor identitate și dreptate. Iar asta devine o problemă socială majoră, fiindcă a devenit mult, mult mai ușor acum să ne înconjurăm de oameni asemănători nouă, care gândesc și se comportă asemănător. Iar rețelele de socializare alimentează acest fenomen, tocmai pentru că sunt construite pe filozofia camerelor cu ecou, în sensul că funcționează în baza unor algoritmi care te pun în legătură cu oameni ca tine.

In-Group vs. Out-Group

Un alt aspect este și că aceste valori au un corespondent emoțional foarte puternic. Asocierea cu anumite persoane care împărtășesc valori diferite devine taxată emoțional: tribul tău consideră că nu ești membru al tribului dacă îl accepți în jurul tău pe unul care are alte idei decât tine, care e „din lumea cealaltă”. Ajungi să îți dezvolți această identitate care îi face pe ceilalți dușmani. Va deveni din ce în ce mai greu să interacționezi cu oameni care gândesc diferit de tine, dacă tu ești tot timpul înconjurat de oameni care îți seamănă.

Polarizările uriașe care apar în societate în jurul acestor valori cauzează dispariția centrului: dacă acum 50 de ani alegerile politice se câștigau prin influențarea centrului – care nu avea apartenență netă la stânga sau la dreapta, fiind dispus să voteze în funcție de puterea de convingere a celorlalte partide – acum, când toată lumea e convinsă de un adevăr al său, nu mai există mijloc. În arena publică, să concurezi cu adversari politici sau ideologici, pentru că nu mai există spațiul ăsta de la mijloc, singurul atribut de a câștiga este să-ți mobilizezi baza. Adică asta înseamnă să-i scoți la vot pe ai tăi și să-i descurajezi pe ai celorlalți, să folosești tactica „demonizării celuilalt”. S-a creat un model politic care nu mai poate fi conceput decât în extreme: polarizarea creează extremism, iar extremismul alimentează extremismul, nu alimentează moderația. Iar fenomenul ăsta nu e doar o manifestare politică, se vede și între noi: e ușor să găsim teme care ne împart în tot felul de contexte din viața de zi cu zi (de exemplu, discuțiile pe tema vaccin sau ne-vaccin). Poziția pe care o ocupăm în aceste dezbateri reflectă identitatea noastră.

Supraviețuim împreună, nu separat: universalitatea valorilor morale

Faptul că suntem așa de ușor de polarizat e o problemă. Pentru că, în realitate, suntem foarte asemănători între noi: nu există oameni care să aibă doar anumite valori și să nu le aibă pe celelalte. Toată lumea le are pe toate, e doar o problemă de priorități și de sistem: fiecare dintre noi, de fapt, avem valori din tot spectrul, dar aranjate diferit în ierarhii și cu manifestări diferite. Umanitatea a adoptat la începuturile existenței aceste valori morale universale, iar ele s-au cimentat în timp prin faptul că ne-au asigurat evoluția și ne-au adus atât de mult succes ca specie.

Pentru a putea conviețui, treaba noastră e să încercăm să ne apropiem de persoanele care gândesc și se comportă diferit, să încercăm să le înțelegem. Să descoperim terenul comun, de unde vine și cum e locul ăsta, de unde vine persoana cealaltă, să găsim ce e asemănător. Și, astfel, o să constatăm că de foarte multe ori ne întâlnim; și ne întâlnim suficient de mult încât să putem conviețui și face lucruri împreună. Dar fără colaborare nu putem să avem nimic, iar în comportamente extremiste n-are cum să existe colaborare.

Șansele noastre de a supraviețui sunt mai mari împreună decât separat. În istoria umanității și chiar și în prezent, știm din 1,000 de exemple că exilul era una din cele mai grave pedepse, adică să te scoată un grup din grup era cel mai dificil lucru care ți se putea întâmpla. Și asta pentru că odată ce erai dat afară din grup, era mult mai greu să supraviețuiești.

Data viitoare

În episodul următor, începem să vorbim despre comportamentul grupurilor și despre cum funcționează ele. Și apoi o să continuăm cu discuția despre credințe personale, credințe care ne împuternicesc sau credințe care ne limitează. Cu alte cuvinte, cu acest episod închidem un fel de ciclu și deschidem un altul, urmând să încheiem primul sezon cu acest episod și să repornim sezonul 2 din aprilie, după sesiunea de live Q&A de pe 15 martie.

Până atunci, nu uitați că ne puteți trimite întrebări, idei de teme de discuții și feedback sau opinii la adrian@decoder.ro sau andreea@decoder.ro.